2004 a fost cel mai interesant si frumos an din viata mea.
La sfarsitul anului 2003 mi-am cunoscut sotul, iar in 2004 septembrie ne-am hotarat sa spunem DA iar la sfarsitul anului 2004 am fost pentru prima data mama (da,2004 chiar a fost anul meu!). A urmat 2006 cand deja aveam o cariera un copil si un sot iubitor. O familie frumoasa, completa... (credeam eu). A urmat 2006 sf. anului (chiar cu o zi inainte de aniversarea fetitei noastre) cand sotul meu a uitat cartofii in fripteuza si a dat foc la casa in timp ce eu spalam copilul, dar pt el era mai important altceva decat sa stea acolo sa supravegheze fripteuza. Lucru care ne-a facut sa nu mai achizionam niciodata o fripteuza pe ulei.
A urmat 2008 cu aprecierea in cariera, dar dezamagita in familia mea NOUA am plans pentru prima data pt ca nu aveam langa mine pe nineni (aici am cunoscut cum poti fi singur cand ai in "jurul tau" pe toata lumea), iar sfarsitul anului cu pierderea unui parinte... m-am redefinit ca om, femeie si persoana.
- Am invatat ca aparentele inseala, ca lucrurile nu sunt ce par a fi.
- Am inavatat ca prietenii vin si pleaca ca EU sunt si raman in viata cu mine si ca trebuie sa fiu sanatoasa mintal cat si fizic.
- Am invatat ca nu cariera este totul ci ca SANATATEA este mai presus de orice suma avuta sau orice alte bunuri materiale (exact in ziua de 10.12.2008 cand m-am trezit paralizata)
- Am invatat cum sa privesc omul direct in ochi si sa stiu cine sunt.
- Am invatat sa fiu directa si sa cer ce vreau.
Am invatat sa spun, sa gresesc, sa actionez, sa-mi asum si sa NU renunt niciodata.
Am incercat sa gasesc echilibrul intre familie (obligatiile mele de sotie, mama, femeie cu cariera intr-o societate invechita) si job. Am invatat sa aplic tot ce am invatat in 4 ani de facultate pt a-mi permite luxul de a lucra de acasa si a sta mai mult cu copilul meu... deja era 2009. Echilibru intre familie si hobbyuri. Am vazut cum fiica mea a devenit LUMEA MEA. Cum fiica mea se bucura de rasaritul de soare sau cand auzea pasii tatalui pe casa scarii sau cat de curioasa era si mai mult pentru prima data i-am observat zambetul si sclipirea din ochi, fericirea ca ii citeam povesti, ca o strang in brate, ca ii spun TE IUBESC... acum am observat tot pt ca am ales sa nu mai alerg fara rost si sa ma bucur de "nimicuri".
Am inceput sa descopar oameni, zambete, veselie si mai mult am inceput sa spun fiecarei persoana in parte IARTA-MA cand am gresit sau TE IUBESC cand am simtit-o. Am redescoperit FAMILIA MEA NOUA si tot ce imi era drag vreodata si de care uitasem in ultimii ani. Ma bucur de oamenii intrati in viata mea chiar si pentru o scurta perioada si incerc sa "fur" cat mai multe idei noi. DAR parca totusi nu eram implinita asa ca ne-am hotarat sa ne reintregim familia pentru ca in matematica, numerele pare sunt mai bune decat numerele impare.
In 2010 la inceputul anului ne-a bucurat de zambetul si ochii ei mari cea de-a doua minune adusa pe lume de un corp in care nici un medic nu credea, dar EU am avut puterea si imi aduc aminte si acum ochii celor 4 doctori din sala de nasteri cand dupa nastere am cerut sa merg pe picioarele mele in sala de recuperare. Pe la sfarsitul anului ne-am mutat intr-o casa noua, prima noastra casa.
Acum FAMILIA NOUA avea CASA; ECHLIBRU si PLANURI.
In 2013 am hotarat sa stau alturi viselor sotului si sa le ofer ceva mai bun copiilor mei care erau LUMEA MEA. A fost cel mai greu an si in timp ce umpleam cutiile cu lucruri personale din CASUTA noastra am plans din nou... am plans asa de tare, amar. Am plans de frica de nou, am plans de nesiguranta si mai mult am plans pentru imi era frica... da EU. In noua tara am descoperit oameni faini care m-au indrumat la tot pasul pana am demostrat ca pot mai mult si apoi s-au indepartat si mi-am reamintit ca oamneii vin si pleaca doar EU raman aici. Am invatat ca viata e atat de surprinzatoare si faina, cat o fi ea de grea.
Am invatat sa daruiesc din inima si am primit infinit mai mult. Raspunsurile sunt in fata. Nu mi-e greu sa fiu cine sunt, mi-e greu doar sa fiu cine vor altii. Am redescoperit iertarea neconditionata si uitarea. Am dezamagit si suparat la randul meu, dar am stiut sa-mi asum si sa suport consecintele. Am plans de nu am mai vazut luminita din departare si am ras si dansat cand am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare.
In 2017 a inceput adevarata durere, care atunci nu stiam cum sa ma port cu ea. In acel an am stiut ca nu mai vreau "negii", "nemultumirile", "neincrederea" celor din preajma mea. Atunci am invatat ce si unde sa cer ajutor... am invatat ca oamenii mari por avea DEPRESII si acestea daca nu ai pe cine trebuie langa tine poti sa ajungi rau cum s-a intamplat cu cativa colegi... atunci am hotarat sa RAD si mai tare si am plans de nu am mai avut aer... si nu stiam cum se poate destrama ceva construit cu atat truda si iubire... cum ceva plin de iubire poate sa dispara intr-o secunda din cauza oamneniilor falsi si flamanzi de rautate... nu stiam ce e mai rau... sa am langa mine persoane care pot fi usor cu dubla personalitate diagnosticate sau ca le-am permis astfel de persoane sa le dau sanse peste sanse, incredere si chiar energia mea.... uite-ma aici pe podeaua rece din baie si dorind sa fie mama langa mine. Sa ma ia in brate, sa ma mangaie si sa imi spuna "sunt aici si esti puternica".
Si asa a trecut anul, si am ras de m-am spart, pana intr-o zi cand imi placea sa stau in camera intunecata fara sa vorbesc cu nimeni sau nu manc sau sa beau... sa nu vad pe nimeni. De aceste greutati am inceput sa joc teatru cu familia mea. Copii vedeau o mama super vesela care la lasarea serii dupa ce le citea povesti nu adormea si in timpul zilei nu manca mai nimic... ai carei ochi se stingeau si parca nu mai reveneau la culoare si stralucirea avuta... O MAMA indurerata.
Acum am invatat sa fiu pasarea Phoenix... Si sunt mandra de asta, pentru ca nu mai am pietre pe inima. Am regasit placerea lucrurilor marunte si diminetile tarzii. Puterea de a schimba si ce nu se vede.
Acum mama are nevoie de liniste!
La inceputul anului 2019 am invatat sa fiu egoista si economa in sentimente. Cel mai mult, mi a placut ca am fost in stare sa-mi mentin hotararea de a fi fericita, oricum si oricand. OPTIMISMUL. Am redescoperit placerea de a manca sanatos, dar si de a-mi face poftele cand vreau. De a merge la jogging, sa ma "lupt" cu sacul de box sau sa imi fac programul de exercitii impreuna cu FAMILIA NOUA in sufragerie si am devenit dependenta de ele. Am redescoperit sportul si mancatul sanatos, apoi am redescoprit microbul numit VIATA.
M-am schimbat mult din 2003, fara sa fi plecat vreodata din mine si fara sa fiu alta. In momentele cele mai dure, am regasit imbratisarea si sustinerea morala a oamenilor la care nu m-as fi gandit, nu numai a celor apropiati, dar totodata am redescoperit cum tocmai cei la care nu te astepti dispar, devin invizibili.
Am invatat ca Cel de sus nu a plecat de langa mine, doar l-am indepartat eu cu buna stiinta si in era mea de redescoperire am mai invatat ca soarta exista si cand te astepti mai putin iti scoate ingeri in cale. Chiar si soarta iti da sanse nemasurate. Am invatat cum sa intru pe geam cand usa e inchisa definitiv. Am redescoperit increderea de sine, fara a depinde de oameni, actiuni, asteptari si sentimente.
Am suferit si plans, dar a avut cine sa-mi stearga lacrimile. Am invatat sa spun ,"multumesc mult" oricui.
Am invatat sa scriu biletele de iubire sotului cum faceam la inceputul relatiei si ai arata in fiecare zi ca in viata mea nu exista si nu a existat nici un barbat care l-am iubit asa de tare. Am invatat ca unui barbat trebuie sa ii spui zilnic de cel putin 3 ori ceva pana crede. Asa ca repet zilnic aceleasi lucruri fara sa imi schimb tonul vocii.
Am invatat sa sun cand imi este dor. Am invatat sa spun cand este prea mult si am alte asteptari. Am invatat sa VORBESC si sa fiu diplomata. Oricine pe lumea asta se bucura de un gand bun sau cand iti cunoaste asteptarile.
Am invatat cum ceea ce gandesti, ajunge sa fie ceea ce ai. Am invatat sa spun in fiecare seara copiilor, "Noapte buna si te iubesc", iar sotului "Noapte buna, te iubesc si deabea astept sa ma trezesc langa tine dimineata". Am invatat sa le spun copiilor ca sunt cei mai destepti, frumosi si favorizati copii. Am invatat sa imi sustin sotul chiar daca ma dezamageste si mai mult am invatat sa nu adorm niciodata suparata pe el.
Cel mai tare m-a durut cernerea celor din jur. Reversul medaliei a insemnat insa primul loc pt mine.
Acum stiu unde e familia, casa, caminul si locul meu. Am invatat sa merg prin foc, furtuna si m-am innecat dar sa NU ma abat de la drum. Pentru ca tot ceea ce ai incepe in momentul cand iesi din zona de confort si schimbarea incepe cu tot ce iubesti, dar se termina cu tot ce simti si vrei. Am invatat sa fiu cerebrala cand viata cere sentimente. Sa cred nebuneste in tot ceea ce iubesc si sa redescoper suflete pe care altcineva a avut grija sa le mudareasca si sa la faca nevazute.
Ca e atat de usor sa te bucuri si sa te lasi bucurat ! Sa inveti si sa primesti.
Am invatat ca orice furtuna aduce un curcubeu, orice clipa aduce un nou inceput si ca oamenii fac ce au fost invatati si mult prea putini doresc sa se descopere sau sa fie mai buni.
Caci a da cu capul de pragul de sus nu e neaparat ceva rau, dar te ajuta in a-ti asuma si a fi exact cine/ce esti.
Mi-am inteles greselile, increderea si dezamagirile si le iubesc si pe ele.
2020, deabea astept sa vad cate impliniri are soarta pt. mine, pana atunci eu lucrez la urmatoarul target.
Ramaneti sanatosi fizic si psihic!
A voastra,
Ana
